30

„despre iubire futută/ despre nebunie/ și moarte în floarea vârstei.”

Fotograf / Harold Eugene Edgerton
31 August 2014

Is dying harder than being already dead?”
(Robert Lowell)

(1)

Ulcerul mă trezește în pumni.
Am fața umflată și gâtul uscat ca țeava unui tanc Sherman.
Cât de penibile sunt acum comparațiile
pe care le-aș putea face între moarte
și orice altceva.
Cât de prostesc să scriu despre glonțul
care mi-a trecut de două ori prin dreptul urechii
sau să mai bag în seamă ghionturile pe care și le împart
pe 28 de canale câteva cadavre politice.
Un mort e un mort e un mort e un mort.
Un gram de iarbă e un gram de iarbă și-atât.
Slavă Domnului, am înțeles la timp despre ce era vorba.
Cele câteva lucruri pe care mi le-am dorit ca un disperat
mi-au fost fluturate puțin pe la nas
și apoi mi-au fost luate.
În legătură cu scrisul,
am încercat doar să-nțeleg cum a fost posibil.
Am scris despre ce am văzut: despre iubire futută
despre nebunie
și moarte în floarea vârstei.
Nu mă mai enervează dobitocul ăla obsedat de mine
care spune peste tot
că am fost favorizat
că am avut proptele.
Ce importanță are că am scris câteva poeme frumoase,
și pentru cine?
Ce importanță are că matematicienii ruși încearcă
să ofere un model matematic al cancerului?
Tot acolo ajungem.
Generația mea nu mai e generația mea, dacă o fi fost vreodată.
Nicio hârjoană, nicio jerbă de artificii, niciun spectacol
să mă țină cu sufletul la gură.
„Matur și inegal”, când alții de-abia încep.
Celulele au început să o ia razna,
grădina s-a transformat într-o pârloagă
unde se hârjonesc, cât mă așteaptă, niște animale sălbăticite.
Sunt răbdătoare. Și sunt în stare de orice.
Să se îngrijoreze mă-ta de „denivelările și inegalitatea
izbitoare din acest volum de maturitate”.
Deja 30 & nicio iluzie să netezească drumul.

(7)
lui Radu Niţescu

începe să plouă, numai bine, ceva trebuia
să curețe, frimiturile căzute pe trotuar se
sfărâmă sub greutatea câte unei picături
îmbufnate, la limita grătarului de canal e
o șansă, la limita de vizibilitate a glugii
sub care te-ai ascuns e o șansă, tu vii spre
cineva care nu știe că vii, tu iubești
ceva ce încă nu a apărut printre oameni,
stai liniștit, toate lucrurile menite să te întârzie
se sfârșesc, important este ritmul,
când urci pe munte să ai șireturile bine
legate și busola și covrigii și curajul
la tine, când treci pe marginea cealaltă să crezi,
totul e atât de curat când crezi, și
cerul de toamnă e tot deșirat pentru tine

(8)

întorci capul pentru o clipă și nu mai găsești lumea
unde-o știai: „orașul real ca un vis” destrămat, legendara
perfecțiune a gesturilor friabile, noaptea tăindu-și drum cu maceta
prin cețuri, bricheta ți se aprinde din a treia-ncercare,
și o faci ca și cum de asta ar depinde ceva, jar pe buzele tale
și în islanda vulcani, totuna dacă dormi sau e un vis de maimuță
firmele din marile aeroporturi nu te vor consola: fericiți cei ce-au văzut
fluturi-gigant repezindu-se după miezul nopții în fructele coapte

în ciorogârla cineva poate că ne așteaptă – pace
în buenos aires altcineva își zboară creierii chiar acum – pace
în subteranele săpate de orbi – pace
în labirintul străzilor de periferie râdem la glumele unui arhitect nevrotic – pace
în mine cineva trage încet draperiile, storurile-s lăsate, mintea mea – pace
în lume e tot ce nu pot să înțeleg, privește anarhistul ăsta stângaci și râzi
în farfurie capul, tăvălit prin mălai, tresărind
sfios sub mașinăriile care-ntunecă cerul.

#claudiu komartin #poezie

SUBCAPITOL.ro

este o revistă online de literatură și fotografie, independentă și nonprofit.