Big Time

„Johnny îşi apucă mădularul, ştie bine unde se află, totuşi, e atât de plăcut pe balcon, în plină noapte.”

Autor / Bogdan Munteanu
Fotograf / Noah Kalina
13 Decembrie 2014

E trecut de ora 3 după miezul nopţii şi Ionuţ, zis Johnny, doarme ca un prunc. Ca şi când ziua aia ar fi fost plicticoasă, ca oricare altă zi din viaţa lui. Dar nu, ziua aia a fost altfel.Chiar el, Johnny, a spus-o, cu voce tare, în timp ce se băga în pat, băi, ce zi! Big time! A zis chestia asta deşi cu doar o oră înainte, când a dat o tură prin apartament şi a văzut în ce hal arată şi cât are el de muncit ca să-l readucă la starea de dinainte de big time, şi-a pus mâinile-n şold şi-a mormăit fută-mă luna, orice distracţie se plăteşte! Johnny ştia foarte bine că exista riscul să nu se fi trezit a doua zi nici cu o sută de alarme înainte ca Ada, nevastă-sa, să ajungă acasă şi să-l ia la rost, ce dumnezeu s-a-ntâmplat aici, ce-i cu nebunia asta? Şi mai ştia că ar fi dat din colţ în colţ şi s-ar fi bâlbâit, drept urmare şi-a spus ce-i sigur e sigur şi nu lăsa pe mâine ce poţi face azi şi s-a apucat de treabă chiar atunci, în jurul orei 2 noaptea.

Johnny s-a postat în faţa chiuvetei, a pus neobişnuit de mult detergent de vase pe un burete nou-nouţ, a frecat cu sârg fiecare farfurie în parte, le-a ridicat la lumina lustrei, s-a bucurat, ce bine c-am făcut double-check, uite, a rămas un pic de sos bolognese, cât pe ce să-mi scape, futu-i, ia să dau cu unghia să se ducă, aşa, acum e în regulă. A şters farfuriile, a suflat să se ducă scamele rămase din prosop, le-a mai ridicat o dată, da, e ţâţă de mâţă, a spus, şi le-a pus în dulăpiorul destinat farfuriilor. Apoi s-a-ntors spre masa din bucătărie. A făcut hm şi a stat puţin pe gânduri, cu ce să-nceapă oare? Pe masă zăceau o scrumieră plină ochi, un pachet de Lucky roşu, două sticle de vin, una goală, cealaltă neîncepută, două pahare cu ceva băutură rămasă pe fund, două coji de banană şi o jumătate de tabletă de ciocolată.

În timp ce eliberează masa, Johnny îşi aminteşte că pe la ora 9 seara s-a dus la non-stop-ul din colţ şi nu i-a venit să creadă când vânzătoarea a zis ciinşopt de lei şi treizeci de bănuţi, domnu’. I s-a părut cam mult, dar chiar nu putea renunţa la nimic. Fiecare chestie pe care o cumpărase îşi avea rostul ei. În seara aia avea chef s-o facă lată. Ce atâtea principii şi constrângeri? Da, smoking kills, il fumo ucide, da, se lăsase de fumat de vreo două luni, îl bătuseră la cap nevastă-sa, mă-sa, toţi, aveau dreptate, îi voiau binele, nimic de zis, da’ uite că-n ziua aia avea poftă să fumeze, na! Şi să bea şi poate şi mai mult! Aşa că a luat o scrumieră nouă, pe-aia veche o aruncase să nu-l tenteze, şi ţigări, Lucky roşu, nu-i plăceau deloc, puţeau şi erau înecăcioase, tocmai de aia şi-a luat din alea, să-l doară gâtul şi să scuipe cu silă a doua zi. Şi a fumat de i-au sărit capacele, a fumat atât de mult nu pentru că ar fi simţit nevoia, ci pentru că aşa a fost contextul. Dacă se gândeşte bine, n-a fost rău că a băgat atâta mahoarcă în el, cu ţigara între buze a părut mai şmecher decât era în realitate.

Johnny ia pachetul, se uită în el, o singură ţigară. O scoate şi o aşază pe frigider, poate o va fuma mai încolo, ultima şi gata, se va lăsa. Strânge pachetul în pumn şi-l zvârle la gunoi. Ia scrumiera plină şi o aruncă cu totul. Ia sticla goală de vin, la gunoi, totul la gunoi. Ezită puţin înainte de a face vânt sticlei neîncepute, însă Johnny, ce-i cu sticla asta de vin, ce să-i fi răspuns nevesti-sii, că nu s-au prostit de mult şi că s-a gândit el s-o vrăjească cu-n vinişor, ca acum ţşpe ani? Ha! Ha, ha, ha! Zbuf, sticla plină loveşte găleata şi Johnny simte un mic disconfort, a pierdut nişte bani aiurea. Îşi spune că putea să ia numai o sticlă, la urma urmei ar fost de-ajuns, dar de unde să ştie el de dinainte. I-a trecut prin minte să cumpere bere, lui îi plăcea berea, apoi şi-a zis bă, eşti tâmpit, cum dracu’ să scoţi pe masă nişte doze şi să le fâsâi, ce, eşti la o tablă cu tată-to? Şi s-a răzgândit, spunându-şi că vinul e, fără-ndoială, cel mai potrivit, vinul leagă şi dezleagă, vinul apropie, vinul ameţeşte cu stil, vinul e cel mai tare. Irezistibil. Aşa a şi fost. S-au pilit numaidecât şi-au vorbit întruna şi-au râs de mama focului şi le-a venit chef de joacă şi ce n-au făcut după aia!

Johnny apucă bucata de ciocolată rămasă. Zâmbeşte. Se abţinea să mănânce dulciuri, făcuse un pic de burtă, dar s-a gândit că în ziua aia ciocolata ar putea să-i fie de folos. Fusese inspirat, ce mai! Chiar, nu vrei cioco? i-a zis după ce-au băut un pahar, două de vin. Mmm, aha, a venit imediat confirmarea. El a luat un pătrăţel, a dat şi ea să ia, a lovit-o uşor peste mână, hei, ce faci, a certat-o şi i-a zâmbit conspirativ, ascunzând tableta sub palmă. Apoi i-a venit o idee tare de tot. A-nceput să plimbe pătrăţelul printre degete, mutându-l dinspre arătător spre degetul mic şi înapoi. Nu făcea mişcarea pentru prima oară, avea o bilă de burete, o învârtea întruna printre degete ca să alunge stresul, pe Ada o enerva chestia asta, da’ ce mai conta, era cu alta, se uita fascinată la scamatoria lui şi asta l-a-nfierbântat foarte tare. Ciocolata a-nceput să se topească, mişcările lui erau din ce în ce mai abile, a întârziat câteva clipe când bucăţica a ajuns între arătător şi mijlociu, ea a chicotit, şi-a dat mâna prin păr, a-nchis ochii şi s-a repezit să-i fure pătrăţelul de pe deget. Şi-aşa. Johnny zâmbeşte şi aruncă ciocolata la gunoi, a fost mişto, gândeşte, şi-ar fi fost şi mai mişto să fi folosit şi bananele, le-a luat pentru că aşa a simţit, dar totul s-a derulat cu atâta repeziciune încât a uitat. Bune-au fost şi bananele până la urmă, le-a hăpăit în grabă imediat după ce-a închis uşa în urma ei. Johnny zvârle cojile la gunoi. Apucă imediat cele două pahare într-o mână, scurge vinul în chiuvetă, pune detergent, mult detergent, să fie spumă, paharele au gâtul mic, se spală greu, se şterg greu, cine dracu’ l-a pus să toarne vinul în pahare cu gât mic?

Johnny ia buretele, scurge spuma rămasă în el pe masă şi-ncepe să cureţe suprafaţa cu mişcări dezordonate. Stăruie asupra firicelelor de scrum, petelor de vin şi altor resturi, freacă, apasă, şterge cu prosopul, freacă şi iar şterge. Îşi apropie obrazul de masă, priveşte atent, din lateral, mai şterge o dată cu prosopul, mai mult de formă, gata, e lună şi bec. Johnny se uită în podea, nu-şi aduce aminte să fi scăpat ceva, dar totuşi se uită. Nu, nu e nimic, decât o pată uscată de ulei, lângă aragaz, dar aia era şi-nainte. Johnny ştie că totul trebuie să fie ca-nainte. Orice diferenţă ar putea isca un scandal, iar el are nevoie de linişte. Ziua aia a fost o excepţie. Un joc de împrejurări.

Ada era la dracu-n praznic, în delegaţie, urma să ajungă acasă a doua zi, pe la 10 dimineaţa. Şi uite cum se nimerise, chiar cu o zi înainte de întoarcerea ei, a făcut el o pauză de la muncă, nu mai avea chef, era vineri după-masă şi a ieşit, după mai bine de-o lună, în locul unde se adunau fumătorii. Şi, culmea, se nimerise să fie şi tipa aia nouă prin preajmă, a zărit-o cu coada ochiului, se tot uita înspre el de parcă ar fi fost super-masculul lu’ peşte. Johnny ştia că e un ins cât se poate de obişnuit, mai degrabă gras decât bine făcut, se apropia în viteză de patruzeci, şi nu prea pricepea cum de-i dă atenţie o tipă cu vreo zece ani mai tânără decât el. Nu era cea mai frumoasă femeie, dar simplul fapt că era mai tânără decât el l-a trezit din amorţeală. A privit-o cu un amestec de crispare şi interes, nici mult, nici puţin, doar cât să-i dea de înţeles că da, te-am văzut, îmi placi dar, ştii, hm, sunt căsătorit, şi-acum ce facem? A zâmbit. A zâmbit şi ea. S-au înţeles din priviri şi-au rămas până s-au împrăştiat ceilalţi prin birouri. A intrat în vorbă cu ea, eşti nouă, nu-i aşa, da, mă rog, nu chiar, de vreo două luni m-am angajat, aha, bănuiam, că nu te-am văzut până acum, fumam înainte, acum vin foarte rar aici, m-am lăsat, uaa, ce faaain, şi eu vreau să mă las, am zis că de la anul gata, apropo, eu sunt Irina, şi eu sunt Ionuţ, dar lumea-mi zice Johnny, ce faaain, Johnny, da, hă, fain, Irina și mai cum?

Înainte de a pleca acasă, ştiind că acum ori niciodată şi că dacă nu iese, asta e, i-a scris Irinei un e-mail şi-a-ntrebat-o auzi, n-ai chef să treci pe la mine în seara asta? Bem şi noi un vin, stăm la o poveste, facem un mic team-building :). Am chef! :), a venit imediat răspunsul ei, care l-a făcut să se holbeze la monitor, nu-i venea să creadă, a stat vreo două minute, s-a gândit că nu e bine ce face, dacă miroase Ada ceva, o sfecleşte, apoi şi-a zis carpe diem, futu-i, şi i-a trimis Irinei adresa şi numărul de telefon.

Seara, în timp ce vinul li se urca uşor-uşor la cap, Irina a-nceput să i se confeseze, cum că ea nu e aşa, de fapt e mult mai timidă, da, îmi placi, ai tu ceva, un aer de domn misterios, i-a spus, dar în mod normal n-aş fi flirtat în halul ăla cu tine, mai ales că eram la lucru, eu nu-s aşa, ioai, nici nu-mi vine să cred c-am venit aici! El n-a prea ştiut ce să-i zică. Şi-a aprins o ţigară, a turnat vin în pahare şi a spus, ahaaa, deci aşaaa, îţi plac domnii misterioşi! Irina a chicotit şi-a zis da’ de unde, ce insinuezi tu aici, domnule? Ştii bine c-am glumit! După care a continuat povestea de unde o lăsase, că de fapt s-a-ncumetat să facă o nebunie pentru că tocmai ieşise dintr-o relaţie, fusese vreo doi ani cu un tip pe care nu-l mai iubea. Cum aşa, a întrebat el, nu pentru că l-ar fi interesat, ci mai degrabă din politeţe. Păi, a spus ea, am intrat într-o rutină care mă sufoca, realmente mă ardea pe dinăuntru, m-am săturat, sunt tânără, vreau să simt că trăiesc, nu să las viaţa să treacă aşa, aiurea, pe lângă mine, iar el gândea diferit, îi plăcea amorţeala aia, înţelegi? Da, înţelegea. Se simţea şi el destul de amorţit, însă renunţase să se mai gândească la asta. Irina i-a mai spus că fostul ei nici măcar n-o mai făcea să râdă şi ăsta e cel mai înfiorător lucru care se poate întâmpla într-o relaţie, nu? Ce să-i fi spus el? Nu-i păsa câtuşi de puţin că un anume n-o mai făcea să râdă. Putea la fel de bine să n-o mai facă să plângă. L-a părăsit – foarte bine, e tânără, o s-o ia de la capăt. El nu se mai simţea în stare. Stai să-ţi arăt ceva, a zis Irina. A scos telefonul şi a butonat puţin. Uite, a spus, şi el s-a tras mai aproape, să vadă. Nu fi copil, întoarce-te, promit că o să râd, a citit, în timp ce-o adulmeca pe Irina. S-a uitat la nume. Teo Love. Aha. Săracu’ Teo Love, a gândit, cum a promis el că o să râdă. Avea totuşi dreptatea lui, Irina era un copil. Johnny n-avea chef nici să dezbată subiectul, nici să-l ia la mişto pe Teo. I-a zâmbit Irinei înţelegător, i-a prins o şuviţă de păr între degete şi a întrebat-o: chiar, nu vrei cioco? Mmm, aha, a făcut ea.

Nu, nu va şterge pata aia de ulei. Era acolo şi-nainte. Johnny zâmbeşte şi nu uită să verifice aragazul. Au ajuns şi pe-acolo. Vreun fir de păr? Vreo urmă de ciocolată? Nu, a avut ea grijă să-i lingă degetele înainte de-a o lua încolăciţi prin bucătărie, sărutându-se ca bezmeticii. A cocoţat-o pe aragaz, se loviseră de el din întâmplare, dacă stă bine să se gândească. Au rămas acolo, s-au strâns şi s-au muşcat şi-au icnit şi Irina l-a prins între picioarele ei ca-ntr-o menghină, din când în când îi dădea drumul şi-l arunca şi-l trăgea înapoi, bretelele rochiţei îi picaseră pe rând de pe umeri, dezvelindu-i sânii micuţi, zvâcneau după cum se loveau trupurile unul de altul. Se simţea un vag miros de gaze, cum izbea el cu coapsele în butoane, şi, ciudat, pericolul ăla al exploziei, în loc să-l inhibe, l-a excitat şi mai tare.

Johnny verifică aragazul, Irina era cu paişpe ani mai tânără decât el, paişpe ani, îţi dai seama, bă, nu putea să-şi scoată chestia asta din minte, ideea de a se culca cu o femeie cu paişpe ani mai tânără decât el îl fascinase la fel de mult ca femeia.

Johnny zâmbeşte şi găseşte că ar fi potrivit să-şi aprindă ţigara lăsată pe frigider. Se întinde, o ia, dă drumul la un ochi de aragaz, se apropie de flacără. Cu grijă, să nu cumva să-şi pârlească sprâncenele. Rămâne în picioare, pufăie, scrumează în chiuvetă. Se gândeşte la nevastă-sa, dacă ar afla, viaţa lui s-ar schimba radical. Fie o s-o ia de la zero la treişopt de ani, fie o să convieţuiască forţat, cu povara aia în cârcă. Nicio variantă nu-i surâde. Cum naiba s-o ia el de la zero după ce se va fi învârtit prin tribunale? Până va cunoaşte pe altcineva, până se va lămuri, până va face şi va drege… în niciun caz! A doua variantă e şi mai sumbră, nu şi-o imaginează pe Ada trecând uşor peste sminteala lui de moment. Se va uita urât la el, la bine şi la greu până când moartea îi va despărţi, de-a pururea şi-n vecii vecilor, amin, sau cum le trâmbiţase popa în urmă cu nouă ani.

Nu, n-am greşit, se încurajează Johnny. A, dacă ar continua s-o vadă pe Irina, înc-o dată şi-nc-o dată, dacă s-ar ataşa de ea în vreun fel, oricare ar fi ăla, atunci da, de acord, mucles. Ciocu’ mic şi capu-n podea. Toată viaţa! Dar aşa, o dată, nu se pune. Errare humanum est, perseverare diabolicum est, îşi zice Johnny, în timp ce stinge ţigara sub un jet de apă. Aruncă mucul la gunoi şi limpezeşte chiuveta. Dă încă un ochi prin bucătărie şi i se pare că a adus totul la starea de dinainte. Se uită la ceas. E 2 şi jumate şi mai are treabă înc-o dată pe-atâta. Deschide geamul larg, pute îngrozitor a tutun, ştie că nu se va aerisi bine până a doua zi, dar nu are soluţii, aşa că o va da pe glumă, mi s-a făcut poftă şi, cum n-ai fost tu aici să mă tragi de urechi, am băgat câteva ţigări, mno.

Johnny simte oboseala şi cască. O dată, de mai multe ori, până-i dau lacrimile. Nu pune botul. N-are încotro. Se duce în dormitor. Lenjeria, cel mai important lucru. Miroase şi e, cu siguranţă, plină de păr roşcat. Ada e brunetă, el e şaten. Johnny smulge lenjeria de pe pat. În pripă, aşa cum a despuiat-o pe Irina. Iese pe balcon şi scutură în draci, nu va schimba lenjeria, el nu e tâmpit. Îl apucă o stare de nervozitate, i se pare ridicol ce face şi-i vine să-şi bage picioarele în ele de fire de păr şi să doarmă, dar ceva-l ţine acolo şi-i spune băi cretinule, viaţa ta depinde de cum scuturi acuma, bagă, bagă mare! Şi Johnny se-ndârjeşte şi scutură. Până-l dor mâinile. Apoi îşi vâră nasul în aşternuturi şi adulmecă grăbit, ca un câine în călduri, da, mirosul ei un pic dulceag e încă acolo, în cârpele alea, şi nu doar mirosul, ci fiecare bucăţică din trupul ei. Johnny îşi apucă mădularul, ştie bine unde se află, totuşi, e atât de plăcut pe balcon, în plină noapte. Johnny zâmbeşte şi se uită la stele. Imaginea se dublează şi Johnny clipeşte din când în când să restabilească focusul. Urechile-i ţiuie şi Johnny înghite cu zgomot să i se desfunde. Mâinile i-au alunecat, inerte, pe lângă trup. În palma stângă, o faţă de pernă frumos mirositoare, în cea dreaptă, spermă. Johnny e vlăguit. L-a cuprins un fel de amorţeală. A simţit-o şi deunăzi, cu Irina, a simţit-o şi cu Ada, soţia lui, a simţit-o şi cu alte femei, de care nu-şi aduce aminte mare lucru. Nu s-ar mai ridica de-acolo, e aşa de bine, ar putea să-l prindă dimineaţa. Pfui, o ţigară ar fi fost genială acuma, gândeşte, de ce-o fi fumat-o pe aia aiurea?

Încet-încet ţiuitul încetează, mâinile se dezmorţesc, stelele devin anoste, sperma se usucă. Johnny îşi revine. Se va spăla pe mâini. Va întinde lenjeria pe balcon, inclusiv hainele pe care le poartă. Va deschide larg toate geamurile, le va lăsa aşa până dimineaţă. Va merge în baie, n-are ce să se fi-ntâmplat acolo, dar e mai bine să verifice. Îşi va seta alarmele. La ceas, la telefon. Se va culca. Se va trezi la 8, îl va durea capul, va lua un nurofen. Va îmbrăca patul şi va mai face o verificare de rutină, pe lumină naturală. Apoi va face un duş. A, şi va duce gunoiul. Şi totul va fi ca-nainte.

#bogdan munteanu #povestire

SUBCAPITOL.ro

este o revistă online de literatură și fotografie, independentă și nonprofit.