Cătălin Georgescu: interviu + chestionar fotografic

„Era Cătălin Georgescu, nu e agitator, nu e de-al PSD-ului, e de-al nostru”

Autor / Laurențiu Ion
19 Iunie 2015

+Ce ar spune Cătălin Georgescu despre fotograful Cătălin Georgescu?

M-ai luat tare de la-nceput și m-ai zvârlit direct în introspecție. Eu mă blochez existențial și când mă-ntreabă lumea „ce mai faci?” și te-aștepți să răspund coerent la-ntrebarea asta? Uite: „Nu știu cum a ajuns Cătălin aici, că nu prea se omoară cu-nvățatul. Are noroc grămadă, asta-i clar, da-i neîndemânatic peste putință. Și asta-i ironic, dacă stai să te gândești cu ce echipament delicat e nevoit să lucreze mare parte din timp. Da‘ are ochi, instinct, e săritor și empatic. Lucrează cu ce simte prin ce poate declanșa din mână. Măcar atât. Să vedem ce-o face-n continuare.”

+Bun, păi și ce mai faci?

Drace, a trebuit s-o faci.

Amân. Pozez foarte mult, volum mare de lucru peste tot prin țară, da-ncerc să mai fac și lucruri pe care să-mi doresc să le privesc cu mândrie la sfârșit de an. Dar pe-astea le amân. Așa că mă las distras, mai trece un an, mai găsesc un pretext, mai postez ceva pe facebook, mă mângâi cu likeurile și-mi trece.

Mai întreabă-mă la anu’.

+Dintre toți fotografii de portret pe care-i știu, aș putea spune că fotografiile tale au ceva din simplitatea compozițională a portretelor făcute de Markus Jans. E posibil să mă-nșel, e patru dimineața când scriu întrebarea asta. Ca tehnică, te simți apropiat de vreun fotograf anume?

Nu știu ce să-ți zic. Pentru că nu-mi vin fotografi anume în minte cu care să mă identific. Am în minte exemple de oameni care-mi plac cum lucrează și cum văd universul, dar mai degrabă îmi vin în cap cadre digerate de-a lungul timpului prin internet. Sunt un amalgam. Și sunt într-o pasă în care simt foarte mult geometria din compoziții, în special din cauza timpului petrecut fotografiind interioare, da-n același timp am un contra-reflex care-ncearcă să mă scoată de-acolo și să risc mai mult, să stric mai mult, să m-adâncesc mai tare.

Dar dacă e să ne referim strict la tehnică, m-aș asemui cu vreo doi fotografi din instagram, pentru că folosim telefonul și aceleași aplicații. Și mă inspiră într-o direcție minimalistă. Și fotojurnalismul mă convinge să caut prezență umană , repetiții sau ruperi de ritm.

De toate, de la toți.

+Seara de 14 noiembrie 2014 mă găsea-n Piața Universității, voiam să dărâm Guvernul. La un moment dat, m-am urcat pe o bordură și-am început să strig „Jos Ponta!”. Nu am dărâmat Guvernul, dar m-ai dărâmat tu, Cătălin. Ai trecut brusc pe lângă mine și m-ai împins din greșeală. Înainte să te văd, te-ai pierdut prin mulțime. Mi-a spus o prietenă: „Era Cătălin Georgescu, nu e agitator, nu e de-al PSD-ului, e de-al nostru”. Îmi ești, deci, dator cu o explicație.

Fir’ar. Îmi cer scuze, dacă n-am făcut-o atunci, că de obicei măcar strig „scuze!” de trei ori în timp ce fug. Și singurele dăți când nu mă opresc sunt atunci când arde. Cred c-a fost una dintre puținele dăți când aveam rucsacul în spate, voluminos și nesimțit. Și tocmai de asta, pentru mobilitate, obișnuiam să ies doar cu aparatul la gât și o baterie de rezervă-n buzunar.

În 2013 aveam obiceiul să alerg maratoane în slalom printre oamenii din mulțime, să ajung în față, mă cațăr, pozez și-apoi să recuperez. Mi-a luat câteva luni să-ncetinesc și să mă conving că-i mai relevant să stau locului, să caut detaliul sau persoana, dar îmi fugeau ochii după acel cadru atotcuprinzător și reprezentativ, cel care urma să mobilizeze restul Facebookului. În continuare și-n 2014. Probabil și-acum.

La proteste am pus în practică tot ce-am învățat în toți anii de pozat evenimente în semiîntuneric. Și-am învățat să mă apropii, să intru în cadru, să trec peste jenă, când să aștept, când să mă grăbesc, să fiu circumspect și să verific informația. Mai ales ultima, pentru că e loc de eroare umană, da-ncerc să-mi asum greșelile de fiecare dată. Așa că-ți zic iar: „fir‘ar, scuze!”

+Aș exagera dacă ți-aș spune că ești un fotograf care a devenit cunoscut datorită Social Media?

Deloc. E principala mea platformă de expunere și comunicare. Siteul și blogul sunt neglijate. Facebookul răspunde mult mai repede. Mulțumiri instante. Dar vreau să cred că am ajuns unde am ajuns pentru că am ceva de zis, iar ce zic e relevant și bine executat și cu miez. Nu pentru c-aș fi un om cu gura mare care a dat din coate să strige mai tare în online. Am simțit nevoia să menționez asta pentru că știu și simt că există niște peiorativ asociat cu expresia „social media”.

+Sunt curios: de ce spui că «există niște peiorativ asociat cu expresia „social media”»?

Poate din aceeași cauză pentru care și „vedetă tv” mi se pare acum peiorativ: prea multă laudă, prea puțină faptă, prea mult carton și PR.

+Și acum, chestionarul fotografic. Eu îți pun o întrebare, tu răspunzi cu o fotografie. 

1. Cătălin Georgescu e mereu pe drumuri. Unde e acum?

 

2. Cum arată Cătălin fericit?

 

3. Dar trist?

 

4. Cum arată kitul fotografului Cătălin Georgescu?

 

5. Cea mai reușită fotografie făcută de tine la un eveniment

 

6. Care e cea mai recentă fotografie a ta pe hârtie?

 

7. Ce iubești cel mai mult la București?

 

8. Cum nu ar trebui să arate o zi din viața ta?

 

9. Cel mai candid portret pe care l-ai făcut

 

10. Și, în final, un selfie pentru noi

 

 

 

#catalin georgescu #interviu

SUBCAPITOL.ro

este o revistă online de literatură și fotografie, independentă și nonprofit.