Cinci poeme de Mihnea Bâlici

Scrise în cadrul programului de rezidență literară SUBCAPITOL @Izvorul Muntelui, Neamț, august 2015

Autor / Mihnea Bâlici
27 August 2015

ultimul poem al verii

niciun pic de copulație vara asta
ca în fiecare an
doar zile cu grafică de myiazaki necrozând pădurile
și din când în când raze de soare

nu știu cine zicea odată
că scriu poeme surprinzător de concrete
și e și normal la urma urmei mă bălăcesc în concret
mă zbat în concret mă sustrag din concret
cultiv durerea din concret

din modul surprinzător în care s-a așezat materia
ieri dimineață
în stația de autobuz
bătrân lângă pisică pe bancă și ploaia șiroind pe tablă
spărgându-se cu mișcări sacadate
amintindu-mi că lumea în sensul ei larg
cu avioane plonjând deasupra romei
și piscuri vârâte cu totul în ceață
și multa și deasa singurătate în grup
nu prea contează

niciun pic de copulație vara asta
ca în fiecare an
pisica întoarce capul ca un dragon din animeuri
și înghite soarele

 

penultimul poem al verii

tot ce scriu acum
este o reacție
la ce obișnuiam să scriu

poezia este
prin definiție
strălucirea involuntară și clară a personalității

așadar
personalitatea mea
este doar o reacție
la personalitatea mea anterioară

nu e nimic mai grav și mai trist
decât să fii un efect
a ceea ce erai

(o personalitate nouă se chircește sub dealurile astea
un Pangu în reverse
doborând căsuțele sorbind atmosfera
delirând infantil sub cerul de deasupra
curând una cu el

o personalitate mai pură mai liberă mai
sigură mai empatică mai plină mai

eu)

 

ikiru

sub stratul de exosferă
cabana dochia are luminile aprinse

tinerețea atât a fost:
mult sebum pentru nimic

eu am fost acela
care a scormonit în miturile personale
ca acum să plouă cu
atlase zoologice
și abțibilduri

și când scormonești în miturile personale
toate lampioanele ating pământul
și niciun tremur de frunză
și e ok
am scris prea mult vara asta oricum

deși am prevăzut toate astea
deși nu mai e nicio surpriză

noaptea îmi pun gluga și tac

acolo
sub exosferă

 

un metapoem

îți analizezi propria poetică
în timp ce stai pe bancheta din spate și te uiți
la hornurile caselor fumegând ca niște cuie

toată experiența își găsește concluzia
undeva în scris
fie că înglobăm următoarele:

- disconfortul conversațiilor;
- defecațiile problematice;
- genele nereușite;
- bunica Xeniei;
- frumusețea egomaniei

în următoarea:

„șuieratul aproape deloc sonor
al vântului printre brazii
de la orizont”

sau următoarele:

- fluctuațiile caracterului tău de-a lungul unui an obișnuit;
- „holy! holy! holy!” pe terasă zâmbind beat din spatele intimității oamenilor;
- obligația din ultimele luni de viață de a simți totul la potențialul maxim;
- șuieratul aproape deloc sonor al vântului printre brazii de la orizont

în următoarea:

„pisica întoarce capul ca un dragon din animeuri”

prin comparația din prima strofă am încercat execrabil să acopăr
momentele când în nopți de vară ajungi acasă
puțin dezamăgit de rezultat
dar totuși mulțumit din necesitate
mereu și mereu cu o groază de discursuri
care de fapt doar acoperă adevărata poezie
din cotidianul exploatabil
și din fluxul narativ al vieții
mereu calculându-ți doza de sinceritate
mereu ajungându-se la o ceartă cu tine
și cu toate astea din când în când
cu gândul la ea
din când în când cu gândul
la pură fiziologie laică

(puțină autoironie în poem
debarasare de fosta gravitate a iernii
tot mai mult spre
tot mai mult spre
o dacie papuc sub clar de lună)

 

și din nou în starea de meditație

e un chist în desfășurarea mea ontologică firească

compar perioadele de existență nu după evenimente sau locuri sau persoane ci mai mult după cum ajung să le simt după ce mă dezobișnuiesc cu ele

ca și cum aș traversa un labirint de băi publice cu diverse standarde igienice și aș greși mereu drumul învârtindu-mă în cerc

un labirint de băi publice care ajunge să arate ca încăperea cu acvarii din grădina zoologică din stuttgart pentru că neoanele agățate de faianță devin prin glitchuri și halucinații luminile albastre din spatele acvariilor

când eram mic eram fascinat de ciudatele materializări mobile ale peștilor de pe ecranul acoperit cu urme de degete și buze

îmi place să cred că nu s-a mai întâmplat nimic de atunci încoace dar aș minți – ar mai fi gimnaziul și pubertatea și simona care m-au făcut la un loc să cred că na, uite percepția ultimă a existenței

o școală în paragină și un scaun ergonomic

dar percepția ultimă a existenței nu e de fapt decât o imagine de ansamblu și ansamblul va fi întotdeauna mai mare decât tine

însă acum e un chist în desfășurarea mea ontologică firească deși eu personal l-aș aproxima cel mai bine cu un gol

și ar fi doar o replică nenaturală care nu ar explica nici pe departe sentimentul

știu că e în regulă totul și mi s-a tot confirmat de atâtea ori iar frumosul rămâne la fel de frumos și mitologiile la fel de adânc înfipte în cosmogonia ființei unde tot ce ești și vei fi se condensează într-o jucărie de plastic udată de valuri pe plajă

iar mama încă zâmbește cu afecțiune când se întoarce de la serviciu și deschide ușa camerei să mă salute

dar dacă desfășurarea mea ontologică firească ar fi nu un concept ci o altă materializare mobilă pe un ecran acoperit cu urme de degete și buze

s-ar rostogoli de durere

#rezidenta literara subcapitol #mihnea balici #poezie

SUBCAPITOL.ro

este o revistă online de literatură și fotografie, independentă și nonprofit.