Cum am devenit gay

eseu personal

Fotograf / Alex Petrican
17 August 2015

Zero şapte patru nouă trei sute cinci trei sute nouă.

—Alo, salut, am găsit numărul tău de telefon undeva, mai e valabil anunţul?
—Unde, în autogară?
—Nu, pe lângă teatru.
—Am înţeles. Da, mai e valabil anunţul, eu sunt Cristi şi sunt din Alba, dar vin la Sibiu des. Vrei să ne vedem?

Am închis repede telefonul, speriat de rapiditatea cu care se desfăşurau lucrurile. Când eşti tânăr şi neexperimentat şi, mai ales, nesigur şi singur, trebuie să-ţi construieşti nişte curaj înainte de a te arunca în necunoscut. După şaptesprezece ani de reprimare, la ce m-aş fi aşteptat? Tremuram din toţi rărunchii. Telefonasem de la un telefon public, nu voiam să existe vreo modalitate de a fi identificat. Ieşind din cabina telefonică de lângă Parcul Astra simţeam că toţi ochii trecătorilor sunt aţintiţi spre mine, ştiau toţi ce făcusem, mă judecau şi erau gata oricând să mă dea de gol şi, de ce nu, să mă umilească în public. Ruşine amestecată cu frică. Dezgust şi, totuşi, curiozitate.

*

—Te deranjează dacă sunt căsătorit?

Ce-aş fi putut răspunde unei astfel de întrebări? Şi, în definitiv, chiar mă deranja? Depinde clar de ce anume cauţi într-o altă persoană, îmi ziceam, iar eu căutam doar sex, fusesem deja în câteva relaţii şi consideram o pauză bine venită. Anghel era tânăr, înalt, cu un trup sculptat.

—Mai ai vreo poză?
—Nu dau poze aşa de repede, mai bine ne vedem face2face.
—Păi cum o să ne recunoaştem?
—Ne dăm loc de întâlnire şi ne întâlnim. Mai am poze cu corpul, dar ţi-am zis, cu faţa cu dau.

Am închis repede pagina, nu-mi mai dădeam astfel de date-uri. Pe la optsprezece ani fusesem jefuit prin Militari mergând să mă întâlnesc cu un tip care nu-mi dăduse prea multe informaţii despre el. Măcar mi-au lăsat cartela de metrou, îmi ziceam, în drumul spre casă. Poate-ar fi trebuit să merg la poliţie, dar frica nu-mi permitea, dacă o sunau pe mama sau şi mai şi, mă amendau?

*

PIN
28 years old
1.5 km away
Muscular
181 cm
73 kg
masculine only
fără efeminaţi, caut partener de sală

—Salut
—Cf?
[photo received]
[photo received]

Mă săturasem până peste cap de profilurile adunate grămadă, trase parcă la indigo, care-mi acopereau ecranul telefonului. Sfârcuri şi musculatură, abdomene cu pătrăţele şi gâtlejuri fără chipuri. Pozele se trimit direct în mesaje, care oferă un plus de încredere şi garanţie a anonimatului. La douăzeci şi ceva de ani e posibil oare să fii suficient de matur pentru a-ţi asuma o anumită identitate? îmi spuneam, înainte de a tasta şi a primi un nou răspuns:

—Ce cauţi? Ai loc? Ce-ţi place? A V P [activ, versatil, pasiv]? Poze cu corpul? Poze nud?

Am închis repede telefonul, sentimentul de schimb de carne într-o piaţă mă rodea şi mă plictisea în acelaşi timp. Dating-ul nu e ca un puzzle prestabilit, ci e un joc între două persoane, o încercare de a calma din asperităţi, un du-te-vino care implică şi conversaţii care să releve potriviri sau nepotriviri de caracter. Frica nu mai era de data asta decât într-o singură parte a conversaţiei.

*

—Bună, ţi-o prezint pe prietena mea, Larisa.
—Îmi pare bine.

Îl cunoşteam pe Gabor de ceva vreme, dar asta era prima dată când venea însoţit de prietena lui. De fapt, nici nu nu ştiam că are iubită. Era fuck buddy-ul clasic, ne cunoscusem la o petrecere, câteva ieşiri în oraş, câteva băute, discuţii filosofice interminabile, urmate de o partidp bună de sex. Mă complăceam în situaţia dată, îl consideram un prieten bun, ne înţelegeam, de ce-aş fi încercat să transform ceea ce aveam în altceva decât ceea ce era? Oricum deşi aveam amândoi peste douăzeci şi cinci de ani, doar eu eram out, Gabor era heterosexual. Era, totuşi, genul de hipster gay-friendly, lipsit de prejudecăţi şi ură. Omul experimenta.

*

Pe Victor l-am cunoscut în clubul clubul Queens, fost Soho, fost French Kiss, fost Purple, fost Queens. Foarte rar a avut Bucureştiul mai mult de un club gay. Înainte de criză, prin 2007-2009 au fost două de succes, însă încet-încet, lovite şi de dificultăţi financiare, şi de lipsa capitalului uman, a investiţiilor şi a unei comunităţi mai mari, situaţia s-a schimbat.

—Te deranjează că sunt rom?
—Nu, deloc, de ce?
—Pe foarte multă lume deranjează. Prietenii mei nici nu prea mă lasă să vorbesc despre familia mea când suntem împreună.

Victor căuta relaţie, nu-l interesa sexul neapărat, voia să aibă pe cineva aproape, să construiască un cămin, să poată avea încredere totală într-un partener, să poată să se uite la filme împreună seara, sub plapumă, să meargă la petreceri, la lansări de carte, pe scurt, să iubească, out and proud. Se săturase să facă sex o singură dată şi să se plictisească, să-şi piardă interesul, avea nevoie să fie curtat si să curteze, să se joace.

—Eu vreau o relaţie serioasă, nu zburat din pat în pat. Sunt sătul de sex, găsesc când vreau şi chiar dacă nu vreau. Cum eşti tu, aşa va fi şi viaţa ta. Avem nevoie şi de ceva spiritual în viaţă.

*

Poveştile de mai sus nu sunt doar personale, ci se vor a fi o poză (incompletă) a evoluţiei societăţii româneşti, a construirii unor identităţi şi o radiografie a felului în care o persoană gay poate întâlni alte persoane de aceeaşi orientare sexuală, în ipostaze diferite. E un teritoriu spinos, e un teritoriu al incertitudinii, al constantei redefiniri, o mlaştină identitară, un pachet de nervi şi mister. Gloria Anzaldua1 numeşte acest teritoriu borderlands, un spaţiu de graniţe între lumi de cele mai multe ori paralele. Frontiera aceasta e populată de o mestiza, o corcitură de rase şi identităţi:

Pentru că Eu, o mestiza,
mărşăluiesc încontinuu dintr-o cultură
în alta,
pentru că sunt în toate culturile în acelaşi timp,
alma entre dos mundos, tres, cuatro,
me zumba la cabeza con lo contradictorio.
Estoy norteada por todas las voces que me hablan
Simultamente.
2

Persoanele gay preferă spaţiile urbane pentru că se pot pierde în mulţime şi accesează alteritatea doar pentru momente scurte, de consum sexual, lucru dezvoltat teoretic de Tim Dean3. Bucureştiul devine, astfel, un loc al străinilor, al necunoscuţilor, care devin iubiţi şi mai apoi pleacă. Din oprimare se naşte teama de celălalt, iar adaptarea se face prin acest procedeu de a nu permite cuiva să devină mai mult decât un partener sexual. Iar spaţiile toaletelor publice, alparcurilor, al locurilor de cruising, servesc exact acest scop. Modernizarea României, totuşi, a dus la privatizarea intimului. Spaţiile publice au fost desfiinţate, iar Internetul a devenit principala platformă de găsire a partenerilor. Anonimitate asigurată, dorinţele filtrate. Mai mult, gay-ii s-au “respectabilizat”, au devenit, încet-încet, mainstream. Am schimbat statutul social normalizat pentru perversiunea şi inversiunea. Am renunţat la marginalitate. Transformarea nu e totală, evident. Locuri ca Parcul Operei erau mult mai puţin restrictive pe baza standardelor limitatoare ce guvernează corpul uman. Partidele de sex aveau loc între persoane diverse, cu look-uri diverse, scopul în sine era satisfacţia sexuală imediată. Odată cu dezvoltarea spaţiilor private, pe Internet, apar noi filtre de control a potenţialilor parteneri. Prin asta se poate înţelege privatizarea intimului, care a devenit, într-adevăr, un schimb, aproape contractual, între doi sau mai mulţi parteneri. Iar hipermasculinizarea gay a devenit normă, despre care voi vorbi puţin mai târziu. Prin acest proces vorbim şi despre un control mai intens a corpului individului şi despre excluderea celor care nu se conformează unor norme pre-stabilite ale frumosului.

Am pornit de la povestea primei dăţi când m-am întâlnit cu un bărbat gay, luând un număr de telefon dintr-o toaletă oarecare. Şi astăzi, în întreaga Românie, găsim aceste numere. Într-o societate care încă respinge persoanele gay, spaţiile acestea devin singurele spaţii de exprimare a identităţii, o identitate firavă, lipsită de elemente politice, impregnată doar cu dorinţe carnale. Criminalizarea şi sancţionarea homosexualităţii timp de decenii ne-a făcut pe noi, pe gay, să devenim creativi. Dar ne-a interzis şi existenţa politică, nu am avut locuri de întâlnire, nu am avut petreceri restrânse, nu am avut discuţii pe tema “Cine suntem?”. Am avut doar spaţii publice, în care să ne strângem, să ne consumăm, în tăcere, fără a ne vedea feţele.

Unii dintre noi ne-am căsătorit, asemeni lui Anghel, pentru care internetul a schimbat tot. Un profil pe un site e mai sigur decât un număr de telefon afişat public. A fost eliminată şi teama că soţia ar putea răspunde într-o zi la un apel nelalocul lui. Dorinţele gay devin, astfel, doar o simplă parte a unei existenţe mai largi, care presupune conformism şi o familie heterosexuală. Anghel devine, astfel, queer, nicidecum gay, prins între multiple lumi, aparţinând fiecăreia dintre ele în momente fizice şi temporale diferite.

Apariţia smartphone-urilor a dus întreg jocul la un alt nivel. Printr-o simplă aplicaţie utilizatorul poate găsi persoane cu aceeaşi orientare sexuală prin GPS. Un profil pe Grindr4 presupune nu doar o poză şi o descriere scurtă a unei persoane. Folosind capacitatea de localizare a telefonului mobil, aplicaţia îţi spune şi distanţa aproximativă faţă de celelalte profiluri. Şase sute de metri, doi kilometri, şamd. E o metodă de a spori experienţa ta ca user, care totuşi crează o vulnerabilitate a individului. Drept urmare, majoritatea profilurilor sunt abdomene lipsite de prea multe detalii. Cruising at its best, capacitatea supremă de a exprima “străinul”, “necunoscutul”, urmând linia descrisă de Tim Dean.

In acest mediu, hipermasculinitatea a devenit, încet-încet, pentru mulţi dintre noi, o normă. Pe de o parte aceasta elimină suspiciunea unei orientări sexuale “eronate”, pe de altă parte răspunde propriilor demoni care asociază homosexualitatea cu femininul, cu inferiorul. Dacă ar fi să ne luăm după Michael Warner5 sau Denis Altman6, identitatea gay se universalizează. Pe scurt, fie că vorbim de Hong Kong, Los Angeles sau Bucureşti, comunităţile gay au caracteristici comune, iar masculinitatea excesivă, mersul la sală, middle-class-ul, coming out-ul, devin elemente ce definesc această identitate. Evident, coming out-ul e o categorie în sine, iar acest eseu încearcă să sublinieze precaritatea acestui concept în România. Conectaţi sau nu la mişcarea globală, gay-ii din România, cel puţin cei care sunt middle class, îşi construiesc lumea pe baza unora dintre principiile care guvernează şi alte comunităţi de acelaşi fel din jurul lumii.

Gabor, pe de altă parte, m-a învăţat că identităţile sunt fluide, iar faptul că eu îmi asum o identitate gay publică, politică, nu înseamnă că identitatea lui este mai puţin validă. Da, există persoane heterosexuale care uneori au experienţe homosexuale. Aceste experienţe nu îi definesc în totalitate, ci doar parţial. E un modus vivendi al unor oameni cărora nu le pot reproşa nimic, dar care niciodată nu şi-ar putea asuma prea multe faţă de mine. Coliziunea este culturală, este adeseori brutală, însă dă naştere unor întrebări pe care mi le pun până şi eu, un om extrem de sigur de cine este.

În fine, comunitatea LGBT e formată dintr-un grup de oameni care afişează în spaţiul public un anumit comportament, care-şi asumă o anumită identitate, care sunt faţa grupului pe care-l reprezintă. Acest grup este o societate (românească) în miniatură, include şi persoane out şi persoane în dulap, include diverse etnii, identităţi de gen, clase sociale, nivel al educaţiei sau rasă. Amintind-o din nou pe Anzaldua, aş numi şi eu acest grup o “rasă cosmică”, care “dezvoltă o toleranţă pentru contradicţii, o toleranţă pentru ambiguitate, [căci] (…) rigiditatea înseamnă moarte” (pp. 388-389). Ne jucăm în spaţiul acesta al neclarului pentru că nu avem încotro, ne-am născut marginali şi ieşirea din invizibilitate se face acceptând diversele forme de exprimare a unor identităţi care numai conformiste nu sunt. Clubul gay devine, astfel, un loc comunitar, un spaţiu cultural în care ne identificăm reciproc, să luăm contact unii cu alţii, să ştim de existenţa altuia. Apariţia în barul sau clubul gay nu e doar o simplă ieşire, ci este transformarea acestui spaţiu într-un loc în care ne asumăm deschis, public şi politic, o anumită identitate, unde să găsim reţele de sprijin, o confirmare a propriei normalităţi, un spaţiu care să ne aducă împreună, dincolo de nevoile imediate, pur sexuale. Într-o astfel de comunitate până şi bârfa devine liant social, o formă de coeziune. Clubul gay poate fi asociat bisericii, ca loc de prezentare într-o anumită comunitate, ca loc de solidarizare şi expunere a unei înţelegeri tacite că “şi eu sunt ca tine, mă ghidez după aceleaşi principii”.

Victor e reprezentarea acestei tipologii a gay-ului autohton, obsedat până la saţietate de necesitatea unei relaţii stabile, monogame, conformiste. Evident, trăind într-o lume încă homofobă, e bine să ai pe cineva aproape, în care să ai încredere totală. Însă odată cu această repectabilizare a gay-ului, vorbim şi despre adoptarea unor comportamente ce au fost create, diseminate şi transferate de societatea patriarhală. Perversul devine cetăţean, iar atunci trebuie să îşi asume şi diverse feluri de a fi, e o homonormativizare. Alienarea este totuşi o realitate şi în cazul acestui personaj. De ce? Jucându-se într-un spaţiu (încă) al necunoscutului, al graniţei, în care nu întotdeauna găseşte corespondenţi, în care nu toţi partenerii săi sunt out, Victor se vede nevoit să facă compromisuri şi, mai ales, să-şi aleagă cu grijă partenerii. De fiecare dată în care nu găseşte un partener aduce cu sine suferinţă, alienare, depresie, o reconfigurare a sinelui şi a imaginii de sine, care uneori se transformă în homofobie împotriva unei comunităţi care (încă) nu e transformată în chipul şi imaginea sa.

Am încercat să trec în revistă câteva instanţe ale gay-ului autohton, precum şi evoluţia sa de-a lungul timpului. Lista nu este exhaustivă, evident, iar analiza trebuie completată pe măsură ce imaginea devine mai completă. Procesul de respectabilizare a gay-ului presupune nişte schimburi culturale, renunţarea şi transformarea anumitor comportamente, care duc la rândul sau la diverse forme de adaptare din partea indivizilor. Câteva din aceste adaptări le-am descris mai sus. În orice caz, putem vorbi despre procese care fascinează la fel de mult pe cât ne sperie sau ne stârnesc curiozitatea. Elementul queer este la el acasă.


1 Anzaldua, Gloria. 1999. Borderlands/La Frontera: The New Mestiza. Aunt Lute Books.

2 Traducere: “un suflet pierdut între două, trei, patru lumi. Durerile de cap generate de contradicţii. Mă îndrept spre nord mânată de toate vocile care-mi vorbesc simultan.”

3 Dean, Tim. 2009. “Cruising as a Way of Life” în Unlimited Intimacy: Reflections on the Subculture of Barebacking. University of Chicago Press.

4 http://grindr.com/

5 Warner, Michael. 1993. Fear of a Queer Planet: Queer Politics and Social Theory. University of Minnesota Press.

6 Altman, Denis. 1997. “Global Gaze/Global Gays.” GLQ: A Journal of Lesbian and Gay Studies, Vol. 3, Nr. 4.

#gay dating #gay #vlad viski #eseu personal

SUBCAPITOL.ro

este o revistă online de literatură și fotografie, independentă și nonprofit.