Două poeme de Tara Skurtu

„În prima noastră săptămână împreună mi-ai arătat/ capitala ta pustie într-un vis”

Autor / Tara Skurtu
Fotograf / Chris Hieronimus
22 Iulie 2015

Traducere în limba română de Anastasia GAVRILOVICI


 

Împărtășanie de noapte

 

Ne-am întâlnit la ușa rotativă a hotelului. Ai bărbierit
ce crescuse în trei săptămâni cât am băut eu trei pahare
de vin la bar – venisem prea devreme, am plecat
și m-am întors din nou. Ai întârziat, ai spus.

Ți-am atins obrazul, gâtul, mărul lui Adam
picurând de la alunecarea greșită a lamei. Psalmi ne-au ademenit
pe diagonală, de cealaltă parte a străzii, la slujba de seară a
ortodocșilor. În jurul stâlpilor erau încolăciți asteri.

Am stat pe scări, în spatele mulțimii. O strălucire
sfâșietoare, a capella, o ceremonie specială. Bărbați și femei stând
unii lângă alții în noaptea asta. Poate ceva cu Fecioara Maria, ai zis.
Sau o nuntă. M-am gândit la Iuda –

Ei sunt aceia care produc dezbinări, sunt lumeşti
şi nu au Duhul.
M-ai bătut pe umăr,
ți-ai făcut semnul crucii în grabă și
ne-am îndepărtat. O țigăncușă desculță

și-a aruncat la picioarele tale sticla. Ai ridicat-o și
ai pus-o lângă mama ei, ai mers mai departe
în fața mea spre un stejar crescut din trotuar și la fel de
gros ca el. Am făcut o poză neclară

cu tine în timp ce te apropiai de trunchiul ăsta, iar în spatele tău
săgeata albă vopsită pe asfalt arăta
înapoi, spre locul în care stăteam eu. Tocmai trecuseși de ea.
Urma să plec ziua următoare. Nu era încă târziu –

Începeam să visez în limba ta. Tu, care deja
erai fluent în a mea, te temeai să nu cazi. Am ajuns la un club
de comedie fără vreo piesă de comedie. Coniacul – prea dulce.
Am stat sus. Eu stăteam în fața oglinzii. Spune-mi o poveste, ai zis.

 

Night Communion

 

We met at the revolving hotel door. You’d shaved
three weeks of growth while I had three glasses
of wine in the lounge—I was too early, I’d gone
and come back. You’re late, you said.

I touched your cheek, your neck, your Adam’s apple
beading from a slip of the blade. Chanting lured us
diagonally across the street to the Orthodox
evening service. Asters spiraled the pillars.

We stood on the steps behind the crowd. A grievous
a cappella glow, a special ceremony. Men right
beside the women tonight. Maybe Mary, you said.
Or a marriage. I thought Jude—

These be they who separate themselves, sensual, 
having not the Spirit
. You tapped my shoulder,
made a quick sign of the cross, and we turned
and ducked away. A shoeless gypsy

baby threw her bottle at your feet. You set it
upright beside her mother, walked on ahead
of me toward an oak growing out of and thick
as the sidewalk. I took a blurry photograph

of you approaching this trunk, and behind you
the painted white arrow on the asphalt pointed
back to where I stood. You’d just walked over it.
Tomorrow I’d be leaving. It wasn’t yet late—

I was beginning to dream in your language. You, already
too good at mine, afraid of falling. We arrived at a comedy
club without a comedy act. The cognac, too sweet. We sat
upstairs. I faced the mirror. Tell me a story, you said.

[First published in Plume]


 

București, scara Richter

 

În prima noastră săptămână împreună mi-ai arătat
capitala ta pustie într-un vis. Am sărit peste

clădirea Parlamentului și ne-am îndreptat spre Calea Victoriei,
am aprins lumânări din ceară de albine pentru cei vii,

am băut ceai de iasomie în Serendipity, apoi
ne-a lovit unul puternic. Aș fi întrebat

ce s-a întâmplat după, dar eram parte din el, știam,
simțeam asta: te-ai fi salvat

dacă n-ai uita în fiecare zi cum.
Ești ca muzicologul despre care am citit –

memorie de șaptișpe secunde. La fiecare 3.4
clipiri, uită ce tocmai a băgat în gură,

numele fiicei lui, propriul nume. Fiecare Eu
pe care îl scrie, odată scris, pare un truc

al unei alte mâini. Ține minte
compoziții și o ține minte pe soția lui.

De fiecare dată când o vede e ca și când o vede
pentru prima oară în zece ani și vrea

să valseze. De fiecare dată când ea intră în camera lui
pășește în jurul unei cutii. Eu sunt soția asta.

Sunt blocată în satul tău, plimbând
o găină în lesă. Ciugulește semințele de floarea-

soarelui dimprejurul casei ăsteia de pe Strada Lavandei
– lavandă într-o altă limbă. Suntem blocate

în noiembrie, eu și ea, așteptând ca tu
să mergi în curtea laterală, pe lângă câinele mic și negru

care sapă în pământ ca și cum ar face un grilaj din găuri de viermi.

 

Richter Scale, Bucharest

 

Our first week, you showed me around
your empty capital in a dream. We skipped

Parliament and headed down Calea Victoriei,
lit beeswax candles for the living,

drank jasmine tea at Serendipity, then
a big one hit. I would’ve asked

what happened next, but I was in it, I knew,
I could feel it: you’d have saved yourself

if it weren’t for each day you forget how.
You’re like that musicologist I’ve read about—

seventeen-second memory. Every 3.4
blinks, forgets what he’s forked into his mouth,

his daughter’s name, his own. Every I
he writes, once written, a trick

of someone else’s hand. He remembers
composition, and he remembers his wife.

Every time he sees her he’s seeing her
for the first time in ten years, and he wants

to waltz. Every time she walks into his room
she steps around a box. I am this wife.

I’m stuck in your village, walking
a chicken on a leash. He pecks the ring of sun-

flower seeds around this house on Lavender Street
—lavender in another language. We’re stuck

in November, he and I, waiting for you
to walk into the side yard, past the little black

dog tunneling a lattice of wormholes in the dirt.

[First published in The Common]

#tara skurtu #traducere #poezie

SUBCAPITOL.ro

este o revistă online de literatură și fotografie, independentă și nonprofit.