frigul

„se dezvoltă o plăcere care parcă-i numai a ta/ poți admite științific seamănă cu/ o atracție fizică/”

Fotograf / Lukasz Wierzbowski
04 Februarie 2015

mă întorc într-o locuință
recent acolo a luat naștere senzația de acasă dar
încă n-am ajuns
sunt pe drum

cu orgoliul mare
și tot ce-i mai urât în mine mă uit
bucățile de gheață de la marginea acoperișului
stau să cadă/

lasă-mă frate să sufăr sau
lovește puternic și neutralizează instant

agasant atrăgător agasant
atrăgător – aș
putea
oricând să-ți fac ceva greșit
oamenii plecați în vacanță și
lipsa zgomotelor pe fundal mă încurajează

acum gândește-te cât de acut se simte frigul:

aparent
urăști cartilajul urechii amorțit
cu toții o facem dar
dincolo
se dezvoltă o plăcere care parcă-i numai a ta
poți admite științific seamănă cu
o atracție fizică/

lasă-mă frate să sufăr și
apoi mai vorbim
agasant atrăgător agasant
atrăgător

sunt în casă am descuiat ușa deja
lumina-i aprinsă

#valeriu andrisca #poezie

SUBCAPITOL.ro

este o revistă online de literatură și fotografie, independentă și nonprofit.