Manifestul unui poet gay

„Lupt împotriva puterii lumii heteronormative, iar rezistenţa devine necesară şi obligatorie.”

19 Februarie 2015

Sunt un radical. Sunt un poponar, un queer, un gay, un homosexual. Sunt un LGBT, un feminist, un anarhist, zi-mi cum vrei. Scopul meu este să distrug un discurs hegemonic heterosexual existent în cultura şi literatura română. Iau valori considerate naţionale, le mânjesc şi le confisc din mâinile României şi românilor. O fac într-un mod programatic şi structurat. Şocul devine, pentru mine, un simplu procedeu, o unealtă pentru promovarea unei agende homosexuale.

Arta mea e generată de frustrări, de ură, de neîncredere, de revoltă, toate experimentate de-a lungul existenţei mele într-o anumită zonă culturală şi geografică. Acest cadru îmi aparţine în măsura în care aparţine şi celorlalţi. Arta mea e o modalitate de a clama spaţiu, de a-mi face loc într-o lume heteronormativă. Declar război deschis tuturor formelor de oprimare şi obijduire care mi se opun. Oprimarea e psihică, prin frică, e şi fizică, prin violenţă, dar cea mai dureroasă dintre oprimări este auto-colonizarea, auto-flagelarea, presupunerea că oricând, oriunde, pot fi o victimă. Suprapun un steag multicolor gay peste steagul tricolor românesc. Trupul meu este reintegrat, devine parte a trupului mainstream, îl folosesc pentru a sparge graniţele existente ale privatului şi publicului. Nu statul sau societatea au dreptul să îmi spună cât din mine pot afişa şi cât trebuie să ascund.

Orientarea mea sexuală nu e doar felul în care mă exprim sexual, ci este intersecţia unor experienţe şi trăiri care mă definesc intrinsec ca individ, ca cetăţean. Aduc privatul în public, îl afişez, îl întorc pe toate feţele. Transform ruşinea sexualităţii mele în mândrie publică. Mă re-legitimez ca om. Categoriile pre-stabilite privind masculinul şi femininul, penetratul şi penetratorul, homosexualul şi heterosexualul devin irelevante şi supuse mereu unor presiuni din partea mea.

De fiecare dată când îmi fac coming out-ul în public, pe net sau în alte medii şi situaţii, reiterez o poziţie eminamente politică care provoacă şi poartă cu sine o întreagă istorie socială. Mă joc cu tot, dar mai ales cu opţiunile sexuale ale opozanţilor mei, care nu pot exista fără mine. Existenţa mea dă naştere încontinuu identităţii heterosexuale, o creionează, îi întăreşte caracteristicile. Diseminez teamă, îndoială şi nesiguranţă, le creez, le transform, profit de nişe care-mi permit să-mi avansez agenda de distrugere a imaginii heterosexualului. Lupt împotriva puterii lumii heteronormative, iar rezistenţa devine necesară şi obligatorie.

Bunul simț, onoarea, decenţa, buna purtare şi bunele maniere sunt doar elemente care reproduc controlul statului asupra corpului meu (prin coordonarea felului în care-mi folosesc diverse organe), asupra mea ca individ. Sunt un subversiv. Mă afișez ostentativ în numele libertăţii mele şi a dreptului de a exista ca individ gay. Ostentaţia înseamnă asumarea unor anumite acte personale care sunt la fel de legitime ca oricare alt act personal.

Moralitatea publică este unul dintre procedeele prin care relaţiile de putere sunt reproduse zilnic în societate. Alte unelte sunt statul modern, masculinitatea adânc impregnată în cetăţenia română, cultura română existentă, tradiţia şi Biserica Ortodoxă Română, însă lista e deschisă. Poezia mea devine, astfel, o baricadă de rezistenţă, un tanc care distruge, un scut împotriva unui sistem de putere din care BOR-ul face parte. Biserica reprezintă cea mai conservativă instituţie din România, care a perpetuat relaţionări sociale medievale, care a fost un aliat perfect fidel statului român, oricare ar fi fost numele lui şi care a organizat, a diseminat şi a supravegheat oprimarea persoanelor gay.

Încerc să duc la suprafaţă elementele homosexuale existente în diverse clase sociale, în diverse spaţii geografice, prezente peste tot în societate, până acum ascunse. Faptul că sunt ascunse nu înseamnă că ele nu există. Creez conflict ca modalitate de a distruge şi de a rezista. Nu cred că democraţia-mi poate promova agenda de a distruge lumea patriarhală în care trăim, aşa că împrejmuiesc normele după care ne ghidăm şi le modific, le încetoșez. Prin efeminare, artă, haine, comportament, și prin poezie în ultimă instanță.

Poezia mea este activistă şi nu doar distruge, ci şi construieşte.

Poezia mea ar trebui să creeze o poetică “gay” în România, să o definească, să îi dea o formă, să o colecteze din diverse surse şi să o modeleaze. Ieşirea din invizibilitate, creionarea unei imagini a gay-ului în spaţiul românesc devine astfel un scop al artei mele, o imagine cvasi-inexistentă. Pentru moment, identitatea gay e definită de frică şi prin “scuze” pe care activiştii gay le prezintă societăţii. Eu vin şi spun nu, nu-mi cer scuze, nu sunt normal, nu cred în normalul majorităţii, căci normalitatea în sine este un concept construit, iar astfel de norme nu sunt un referendum şi nu se bazează pe opinia majorităţii. Normalitatea este doar o modalitate de a perpetua relaţiile de putere existente care mă oprimă pe mine, care-i oprimă pe romi, care le oprimă pe femei. Nu am nevoie de aprobarea majorităţii pentru a exista, dimpotrivă, lupt cu toată forţa împotriva majorităţii.

Devin valid. Sunt un anti-elitist. Uneori poezia mea e extrem de transparentă şi clişeică pentru că scopul nu este întotdeauna actul artistic, ci actul politic. Sărăcia din cadrul comunităţii LGBT, de exemplu, este extrem de răspândită şi totuşi atât de necunoscută, iar prezentarea instanţelor ei devine un scop în sine pentru poezia mea. Intersecţia dintre diversele niveluri de oprimări, de gen, de clasă, de rasă şi etnie şi de sexualitate reprezintă un alt element fundamental pentru mine, căci produce şi mai mult necunoscut, inseminează şi mai multă teamă.

Teama de “celălalt” este o caracteristică specifică pentru numeroase societăţi atât de omogene discursiv ca cea românească. Eu îl subliniez pe “celălalt”, îi întăresc liniile definitorii, îl creionez într-un mod pe alocuri caricatural şi exagerat, tocmai pentru a-i capacita existenţa. Poziţionarea mea ideologică nu este fixă, ci într-o continuă evoluţie şi schimbare, pe baza reacţiei puterii în faţa provocărilor mele. Sunt conştient de felul în care se adaptează puterea şi încearcă să menţină relaţiile de putere intacte prin cooptarea anumitor elemente din afara ei, iar eu mă voi situa mereu în afara sferei puterii, considerând că doar aşa se pot înregistra rezultate reale care să permită contestarea realităţilor deja existente.

#manifestul unui poet gay #vlad viski

SUBCAPITOL.ro

este o revistă online de literatură și fotografie, independentă și nonprofit.