manvantara. 15 impresii despre apus și răsărit

„vara când se-nserează și toți greierii încep de-odată să cânte.”

Autor / Horia Șerban
Fotograf / Ana Cuba
23 Mai 2017

îmi rulam o țigară stând turcește pe hanorac și sub hanorac, pământul uscat. un șobolan
mă privea din partea cealaltă. bicicleta rezemată de trunchiul copacului. soarele apune.

nimic în jur, doar resemnare victorioasă. eșecul pendulează dintr-o parte în cealaltă.
mereu în întârziere. mereu în întârziere. îți îndeși capul în fular ca o țestoasă plictisită.

animalul se sacrifică întotdeauna după reguli precise. 4 dimineața – un porumbel sare într-o baltă.
nu se-aude nimic. cartiere scufundate în laptele buddha. deasupra blocurilor plutește o pasăre imensă.
colțul străzii răsturnat. un cărucior într-o parcare pustie. fiecare șobolan își deschide cutia de bere
în pântecul lui tathagata și viața tuturor e oricum aceeași.

în mână – soarele topește o scoică.

îmi trosnesc sacadat degetele. gâtul ei mic și înroșit tremură în mâinile mele. animalul se sacrifică întotdeauna
după reguli precise. nimic nu e mai mult de-atât – ore învelite-n carne. să supraviețuiești înseamnă să rămâi neutru.
sub umbrelă stau la adăpost șobolani.

străbați câmpul de la un capăt la altul. legănat de adierea vântului, timpul curge leneș ca o plantă agățătoare.

somn. acum sunt calm. pasărea resemnată deasupra orașului. sunt calm acum. animalul se sacrifică întotdeauna
după reguli precise. gândăcelul își întinde umbra pe perete. somn. întinerim ca doi fluturi înghițiți de-un singur bulb.

când vine acasă beat, îi scoate ochii iubitei și-n orbitele goale îi așază scoici ciobite. așa speră că ea-l va iubi mai mult.

liniștea-adoarme în corp în fiecare noapte și-adoarme în corp în fiecare noapte.

rămâi țintuit în pat. dinții strălucitori îți ascund fața obosită. auzi picăturile de apă cum cad. la fiecare trei secunde.
ești absent. sub plapumă te scufunzi în căldura propriului corp. ecouri încă ți se destramă în minte.
închizi ochii și măsori cu calm extensiunea nefericirii tale.

mirosul de gutui și frunze arse. aerul călduț. pedalam încet. în spatele meu depărtarea era o halucinație.
pedalam încet urcând o pantă. conturul bine definit al soarelui. spre seară depărtarea se scurge-n măduva liniștii.

mă ridic din pat. gura uscată. îi lovesc din greșeală pisica făcută covrig. doarme cu spatele lipit de perete
și-n somn stă-nvelită în hârtie creponată.

frica te poate face să crezi că ea nu există de fapt. palmele calde. șobolanii vorbesc încet. aproape adormiți.
se împiedică. geaca groasă. nu mi-e frig deloc. cât de grea e inima unei păsări. le văd cum apropie cerul de pământ.
bluza lipită de corp. acum depărtează cerul de pământ. frica ghemuită în trup ca inima unei păsări.

privești peste umăr. asculți frunzele cum tremură. soarele apune absent peste destrămări. îți treci mâna
de-a lungul firelor de iarbă și adormi în spatele pleoapelor.

pe geam un fluture de noapte. puful de pe aripi îi învăluie corpul într-o strălucire transparentă. pașii ei de-a lungul coridorului.
ușa trântită brusc. vara când se-nserează și toți greierii încep de-odată să cânte.

#horia serban #poezie

SUBCAPITOL.ro

este o revistă online de literatură și fotografie, independentă și nonprofit.