Nora Iuga: conversație la cafea

Nora A. în dialog cu Nora B. (autointerviu dictat la telefon Xeniei Mitran)

Autor / Nora Iuga
16 August 2015

Nora A: Mă tot gândeam să te întreb. Auzi și tu noaptea mobilele trosnind? Și nu ți-e frică? N-ai impresia că simți o prezență străină în casă?

Nora B: Ba da. Primul gând e la cutremur. Mă uit la lustra din tavan și văd în semiîntunericul odăii dacă se mișcă. În penumbră, toate obiectele au ceva fantomatic. De când eram copil, de la cinci ani, cunosc frica asta. Pâlpâirea candelei arunca umbre pe pereți și toate obiectele deveneau brusc personaje din basme. Niciodată zâne sau Feți-Frumoși. Totdeauna zmei, balauri, Muma-Pădurii, schelete…le simțeam prin cuvertură călcâiele colțuroase pășind pe mine. Îmi luam un curaj nebunesc, știi, acel „Fie ce-o fi” și mă repezeam la comutator. Lumina alunga brusc totul. Frica m-a făcut să-mi conștientizez imaginația. Psihologia actuală greșește enorm, îndemnându-ne să ne creștem copiii în „incubator”, apărându-i de frică și mai ales apărându-i de dor.  Oferindu-le așadar tot ce credem noi că le-ar asigura echilibrul psihic ca la carte. Am crescut mulți ani în casa bunicilor. Părinții făceau tot timpul turnee în străinătate. Frica, singurătatea și dorul nu m-au făcut schizofrenică. M-au făcut să mă văd pe dinăuntru, să constat că-mi ajung și mai ales să mă descopăr poet. 

Nora A: Se pare că nu te prea îndoiești de tine. Vorbești despre experiențele tale de parcă ai deține adevărul absolut. De unde siguranța asta? Certitudinea că ai dreptate?

Nora B: Nu de la vârstă îmi vine, cum ar putea crede unii, ci de la convingerea că natura nu cunoaște ce e bine și ce e rău, nu are morală; ea știe numai ce are de făcut, nu e un prag de înțelepciune la care am ajuns. Cred că acest tot, căruia îi aparținem în întregime, are legile lui proprii, cărora rațiunea, logica și morala noastră cred că li se pot opune, dar, din punctul de vedere al universului, răul nu e rău și binele nu e bine. Și mai sunt sigură că nu există diavol. Există doar un mecanism perfect reglat, mânat permanent de forțe contrare, culmea, fiind incluși în el, putem comunica, ne trimite semnale pe care le primim și, la rândul lui, ne ascultă. Nu putem trăi fără credință. Rugăciunea e manifestarea acestei comunicări. De cele mai multe ori, ea se naște din frică. 

Nora A: Văd că faci mereu referire la frică. Cine te cunoaște atât de degajată, de sigură pe tine, n-are deloc impresia că ai fi o fricoasă. 

Nora B: Se pare că mă cunoști destul de bine. Nu sunt fricoasă din fire, dar mi-am dat seama că imaginația mea, care uneori depășește granițele normalității, este generatoare de frică. În asemenea momente imaginația devine „materială”. În copilărie, cum aminteam mai sus, simțeam cum calcă pe mine plăsmuirile. Acum simt adesea cum pumnul cuiva îmi strange brațul…și sunt complet trează. 

Nora A: Iar ai luat-o razna. Nu vezi că la tine granița dintre realitate și irealitate nu mai funcționează? Poate e semnul unei psihoze evolutive. 

Nora B: Ai fi în stare să-mi bagi în cap că aș avea Alzheimer sau demență senilă…ai uitat că de când mă știu am preferat sugestia certitunii? Tot ce e atipic. Tot ce e irațional. Forma mai presus de conținut, de sentiment și mai ales de un înțeles rațional. Am devenit celebră în Germania cu definiția: „Instinctul e mai inteligent decât inteligența“. 

Nora A: Nu înțeleg cum te iubesc tinerii atât de mult. Ei, care au schimbat atâtea curente în care nu te regăsești: fracturiștii, mizerabiliștii, visceralii extremi, utilitariștii…minimaliștii văd că o țin cu „fotografia asta a realității”, de o banalitate absolută, de ani buni. N-aş zice că te regăsești în poezia lor. Se pare că nici „experimentul” nu-i prea atrage.

Nora B: În ultimii trei până la cinci ani, am citit mulți tineri în pragul debutului. Au început să se lase tot mai mult în voia dicteului. Cred în impulsul momentului. Nu le pasă de ceea ce comunică, le pasă de ceea ce reușește să se închege într-un înțeles sau într-o plăcere în mintea și sufletul cititorului, chiar dacă autorul a vrut să transmită altceva. Asta este adevărata poezie. E comunicare nelimitată, e libertate absolută! Sunt atât de fericită că există acum și tineri care încep să semene cu mine. Poate că nu voi muri chiar de tot. E cineva în stare să spună cu mâna pe inimă unde e granița dintre normalitate și anormalitate? Ei bine, poezia se află chiar pe granița aceea. În No Man’s land

 

#nora iuga #interviu

SUBCAPITOL.ro

este o revistă online de literatură și fotografie, independentă și nonprofit.