Pastorala Alemană

„Ce jos era cerul cu luminile lui,/ ce excitați și frumoși noi toți, în blînda lui strînsoare.”

Autor / Alex Văsieș
Fotograf / Brendon Burton
01 Septembrie 2014

Într-o după amiază de vară din copilăria mea Bavaria, anii ’70,
am fugit din grădină sătul de atîta muncă, amețit de soare.
Am fugit în casă să beau din cana galbenă agățată în cui,
să mă rezolve sunetul de smalț pe dinți.
Pe verandă, plutind în fotoliul din umbră, am citit

mesaje la taică-meo pe telefon, expediate către femei
trecute în agendă cu nume de bărbați, ca să nu fie descoperit.
Mesaje frumoase, cu prescurtări și emoticoane.
Eu acum vorbesc cu mai multe femei.
În telefon, primesc mesaje de la Hannawald Sven,

Schmitt Adam, Zieler Robert și tot așa. Nepoata mea
nu înțelege de ce-mi trebuie să beau la 70 de ani,
printre injecții pe care mi le fac singur în burtă.
Mă plimb prin grădină și am pălărie de paie,
dar nu mai contează, copacii au crescut mari,

coroanele lor fac umbra deasă, ademenitoare.
Dacă aș cădea aici, pe patul de frunze și iarbă, nimeni
nu m-ar mai găsi. Pentru că sub frunze e o capcană.
În ea au căzut mulți băieți răi, prieteni din copilăria mea
depărtată de centru. Dădeam împreună reprezentații în oranjerie

și ne drogam cu ajutorul Domnului Bernhard, care locuia în oraș.
Odată ne-a adus cizme de piele la toți copiii, dar eu eram absent și
mi-a rămas doar o curelușă aurie cu stropi de noroi
care se întăreau în timp, de la un băiat intrat în pămînt.
Pe panta cu frăguțe aleargă acum perechi de copii și vorbesc tare,

crezînd că doar așa li se aud vocile, se lasă
purtați de curent, în hainele cu bretele colorate.
Iubirea mea e atomică, dar nu îi poate atinge.
Ce jos era cerul cu luminile lui,
ce excitați și frumoși noi toți, în blînda lui strînsoare.

#alex vasies #poezie

SUBCAPITOL.ro

este o revistă online de literatură și fotografie, independentă și nonprofit.