***

„voi sili oroarea să-mi aducă aminte de tine,/ să mă facă treaz ca pentru a trăi/ şi să pregătească apoi pentru noi/ o întâlnire fără egal pe pământ”

Autor / Ioan Es. Pop
Fotograf / Marton Perlaki
14 Aprilie 2016

trebuie să ne despărţim. eu merg spre un
altfel de înapoi decât tine. încotro am pornit-o
nu e loc pentru doi. dar fără tine n-aş fi
ajuns să pornesc. când dragostea va fi departe,
te voi rescrie şi voi arde în sloiuri.

sper ca uitarea să mă ajungă din toate părţile.
să închidă prezentul ca să nu mai am
unde mă-ntoarce. azi, ţipătul meu e bolnav,
pentru că mai poate fi auzit,

dar mâine, care în mine a lăsat deja amărăciune,
şi ieri, care îmi dă încă speranţă,
sunt pe cale să se săvârşească. sunt copt
şi pentru viitorul care a fost,
şi pentru trecutul care va să vie.

atunci, în acel cumplit punct de întâlnire
a timpurilor, când sper să mă prăbuşesc
muşcând şi sfârtecându-mă,
voi sili oroarea să-mi aducă aminte de tine,
să mă facă treaz ca pentru a trăi

şi să pregătească apoi pentru noi
o întâlnire fără egal pe pământ.

 

(din volumul Arta fricii, în curs de apariţie la Editura Charmides)

 

#ioan es. pop #poezie

SUBCAPITOL.ro

este o revistă online de literatură și fotografie, independentă și nonprofit.