23

„cum ar putea/ un băiat calculat/ cu analizele în regulă/ să înțeleagă/ nevoile tale”

Fotograf / Andi Gáldi Vinkó
28 Iulie 2015

altă dată mi-ai spus
că nu opun
suficient rezistență
și ce aș fi putut
spre casă
asfaltul încins
dacă apăs
călcâiele mele lasă în trotuar
două gropi
una lângă cealaltă
în care s-ar putea strânge apă
vrăbii s-ar aduna
legănându-se în jurul lor
un banc de pensionari
epuizați de căldură
dar imediat în minte
silueta cuiva împiedicându-se
fără vreo vină
lovind de asfalt
cu moalele capului șira
spinării
din cauza mea
și în fond
cum ar putea
un băiat calculat
cu analizele în regulă
să înțeleagă
nevoile tale
acasă voi pierde ore
pe site-urile cu
cadre luate sinucigașilor
imediat după impactul
de pe șinele trenului
va fi obsedant
nu voi face
rău
nimănui
și dacă
vreo gâză se va așeza
de ecran
ca o gâză
rămasă
pe ochiul meu

#mircea andrei florea #poezie

SUBCAPITOL.ro

este o revistă online de literatură și fotografie, independentă și nonprofit.