Șase poeme de Teona Galgoțiu

Scrise în cadrul programului de rezidență literară SUBCAPITOL @Izvorul Muntelui, Neamț, august 2015

Autor / Teona Galgoțiu
28 August 2015

roșu verde

o mașină stă atârnată între copaci
și în mașină stau atârnată eu
n-am coborât de câteva săptămâni
am mâncat tapițerie neagră mi-a
rămas între dinți și sub unghii
benzina mi-a luat foc în stomac
dar mă pun din când în când la
volan și mă joc de-a cursele

într-o zi s-a așezat o bufniță pe
parbriz
se uita la mine de parcă aștepta
ceva
am spart parbrizul cu piciorul
a intrat înăuntru
a zis masa e gata
mi-am adâncit dinții în volan și
ea în spinarea mea
am simțit o usturime insuportabilă
dar plăcută
la un moment dat am adormit și
am simțit cum mașina roșie se
desprinde foarte lent de crengile
puternice

 

sub verandă

să te bagi cu capul într-o inimă mare
să traversezi oceanul de gheață călare
să adormi surd la baza unui copac înalt
să aterizezi în gingia iubitei printr-un singur salt

veranda e tăcută sub ea poți să cânți din plămâni
în grădină așteaptă spânzurați fluturi și stăpâni
ușa de la casă e închisă demult
șarpele casei devine adult

să nu te plictisești plimbându-te în parcare
la miezul nopții o să te-nfrupți din carne și sare
spre dimineață orașul o să se desfacă transparent
ultimul cal amețit o să te adulmece atent

 

ureche sus talpa jos

când se căsătoreau părinții tăi
tu încercai să te cațeri în paharul
cu șampanie din care beau amândoi
ca să te naști

dar era foarte ușor să te pierzi
și să îți fixezi privirea în picioarele
oamenilor care dansează sau în buzele
rujate care pocnesc fripturi și frișcă

te-ai suit cu greu pe lustra din mijlocul
tavanului luminos ca să te arunci în
urechea tatălui
te-ai bălăngănit o vreme și după ai sărit
ai picat pe jos în mijlocul valsului
te-ai lipit de talpa pantofului unui coleg
de serviciu care era foarte beat așa că a plecat
devreme
și te-a lăsat pe drum într-o benzinărie dinafara
orașului în care trebuia să te naști

 

pești

ne-am dezbrăcat cu toții când am ajuns pe vapor
am tras de cârmă spre nord și am ridicat plasele
cu ultimii pești vii
peștii ne-au învățat să alunecăm disperați printre
scânduri
unii dintre noi au învățat și să scape
peștii ne-au lins solzii imitându-ne
noi am râs ni s-a părut distractiv
când i-am văzut mestecându-ne plămânii
ca să respire și ei niște aer curat
am început să plângem că vrem înapoi
munții de gheață au început deja să se vadă
așa că ne-am lăsat mângâiați cu sare mai departe
pe toate părțile
chiar și în ochi chiar și în fund
peștii au început să fredoneze cântecele de acasă
au scos furculițele și cuțitele din sertare și noi am
început să ne tăvălim pe farfurii ca în grădiniță
când urlam că ne place să ne turnăm nisip pe gât
de murim și că n-o să dormim de prânz nici dacă
nu mai vin părinții după noi niciodată

 

peron deget

m-am holbat în toate becurile de pe drum
și când mă uit acum din nou la oameni
toți au o gaură în mijlocul frunții

fără sânge și fără uimire
fără panică și fără pansament

unii se uită la mine cu un zâmbet tâmp
de parcă n-ar putea să spună exact ce s-a întâmplat
alții mormăie cu vene mov și verzi alunecându-le
în loc de limbă

îmi vine să îmi bag mâna până la cot într-una dintre
găuri
să cotrobăi și după să văd cum îmi miroase pielea

oamenii ăștia râd isteric când le zic scuză-mă te rog
dar ai ceva în frunte
se pipăie peste tot în jurul găurii cu degete scurte și
rapide

scuză-ne te rugăm dar nu simțim nimic mai bine
pipăie-te tu
și pleacă dansând

mă plimb înspre cea mai apropiată oglindă și văd
aceeași gaură doar că mai mare
pun degetul în gaura din oglindă și simt pământ
cu mușchi și gândaci agitați
pun degetul în gaura din frunte și simt un perete
sticlos și rece

 

munte închis

muntele își deschide picioarele ca niște râuri
putem să ne uităm înăuntru
o luăm la goană sub pământ unde e caniculă
și oamenii sar din liană în liană în timp ce
povestesc cu voce tare cum au fost ciupiți
de țânțari giganți care vor să facă rău

spuma râurilor se adună în ceaun și putem
în sfârșit să sorbim din linguri

avem burțile pline și suntem fericiți îi strigăm
muntelui să-și deschidă picioarele din nou
ca să ieșim la suprafață curajoși și gata de
drum

muntele nu răspunde se preface că nu ne aude
oamenii din liane ne cheamă lângă ei să povestim
și noi cu voce tare ceva de care ne amintim

#rezidenta literara subcapitol #teona galgotiu #poezie

SUBCAPITOL.ro

este o revistă online de literatură și fotografie, independentă și nonprofit.