Un poem de Adriana Carrasco

„să-ți desfaci picioarele fără nicio rușine”

Fotograf / Amanda Leivian
26 Aprilie 2015

Traducere în limba română de Claudiu KOMARTIN


Adriana Carrasco s-a născut în 1985 la Cuernavaca şi a trăit în Ciudad de México, unde a urmat cursurile UACM, de unde a ieşit licenţiată în Asistenţă Socială. A lucrat în mai multe aziluri şi centre sociale şi a scris în urma experienţelor sale volumul de poezie Dezmembraţi(2009). A murit în vara anului 2012, în apropierea casei sale din Tepito, într-un schimb de focuri dintre două bande rivale, împreună cu partenera sa, fotografa Maria Hirschpek.

Viaticum

Încă un om s-a aruncat azi sub roțile metroului
simplu ca și cum și-ar fi tras o pereche de palme
am văzut sângele scurs printre șine coborând
prin conductele ruginite ale unui oraș ruginit
zeamă de om care iese din om se prelinge
firicel negru uleios pe mănușa de latex
ceea ce am auzit era părul
smuls cu seninătatea maniacului care lovește
numai când se-nserează în rest iubește și urlă
cu meșa însingurării trasă ca o pălărie
peste capul mare de înger hidos
râde încetișor ca un salahor rostogolit sub roțile metroului
râde aproape ca un om viu plin de sânge
scârbit de lumina insuportabilă a abatoarelor
nimeni nu râde nepedepsit
nimeni nu cere iertare și pleacă fără să-și pună mai întâi
mănușile și să facă un gest
dezgustător
dar cadavrele nu sunt dezgustătoare
nici când când le aduni de sub roți cu lopata
un blockbuster sub privirile a două sute de oameni curioși
nu există viitor și nici eu nu pot să urăsc
atât cât înghit dintr-o mare iubire
viitor mâncat dinăuntru gaură neagră ciorap găurit corp al meu
împărțit frățește
muncitorilor și copiilor malformați
celor piperniciți născuți înainte să le vină sorocul
ca pe siamezi ne-au despărțit
cu fierăstrăul acum apar deja altfel de nori
și din ei curge latex
nopți albe și pupile mărite sau
pupile albe și întuneric în jurul pleoapelor
zbateri incontrolabile
sub linia precisă care separă
jumătatea cea bună de jumătatea murdară și intruzivă
când îți muști palmele ca pe cactuși
când îți vine să înjuri să lovești
închipuită și lacomă cu ochii dați peste cap
lângă banala infuzie de iasomie
să-ți desfaci picioarele fără nicio rușine
în fața muștelor să le scârbești și pe ele până ajung
să te plesnească din toate puterile peste față
ca într-un film porno ca într-un snuff
va trebui să mă mișc liberă un vampir hămesit
sub felinarele din care curge ceva uleios
voi fi violată aruncată la canal
când sărbătoarea e pe sfârșite și se aud
chiotele tot mai anemice ale mariachilor
va trebui să distrug tot ce luasem de partea mea
va trebui să mă mișc să-mi dau o pereche
de palme să uit
apropiere dar mai întâi depărtare apoi
suferință și așteptare să uit
să-mi ating scăfârlia cu degetul lipsă ca pe o păpădie
în care se pregătește să sufle un mort

#adriana carrasco #claudiu komartin

SUBCAPITOL.ro

este o revistă online de literatură și fotografie, independentă și nonprofit.