Wyoming

„I-I-I, I love the colorful clothes she wears / And the way the sunlight plays upon her hair…”

Autor / Marius Chivu
Fotograf / Max Dupain
01 Decembrie 2014

Tînărul ieşi din apă trecîndu-şi mîinile prin părul ud. Ridică prosopul în fugă şi se opri în faţa cortului așezat la marginea plajei. Îl scutură de nisip şi-l întinse pe coamă, apoi vîrî mîna prin deschizătura cortului, scoase o carte dinăuntru şi se retrase la umbră sub copertina vecinilor, unde se aflau o măsuţă de placaj şi cîteva scaune pliante.

Trecuse ora prînzului, iar soarele ardea. Aproape toată lumea îşi strînsese lucrurile şi plecase spre terase şi pensiuni.

Pe măsuţa de sub copertină, piesele de remi fuseseră împrăştiate în jurul tăbliţelor de lemn. Tînărul se aşeză pe unul dintre scăunele, lăsă cartea pe nisip și se apucă să-ntoarcă piesele cu faţa-n jos. Le amestecă trecîndu-și palmele pe spatele lor, numără cîte şapte şi făcu un rînd în faţa carnetului unde era notat punctajul. Odată terminată treaba, ridică cartea şi o răsfoi oprindu-și din cînd în cînd privirea pe cîte o pagină.

- Sper că nu te deranjează compania unei domnişoare, auzi la un moment dat în spatele său.

O femeie înaltă, purtînd un costum de baie înflorat dintr-o singură piesă și avînd părul strîns într-o eșarfă, se apropiase împingînd prin nisip un scaun pe rotile. În el se afla o fetiţă îmbrăcată în pantaloni scurţi de blugi şi un tricou marinăresc peste care era prins, de la talie pînă la subsuori, un corset de plastic alb.

- Am strîns copertina, iar acum soţul se pregăteşte să demonteze cortul, continuă femeia arătînd cu braţul în direcţia de unde venise. Plecăm în după-amiaza asta şi sînt multe de împachetat și de mutat în maşină, iar soarele ăsta…

- Sigur, plăcerea va fi a mea, o întrerupse tînărul, mai ales că n-am apucat să ne cunoaştem, adăugă el zîmbindu-le. Şi eu tot la umbră am venit, continuă el, privind discret cele două orificii ale corsetului din dreptul pieptului prin care ieşeau sînii fetei.

Femeia împinse scaunul pe rotile sub copertină, lîngă masa cu piesele de remi rînduite în mijloc şi plecă făcîndu-i cu ochiul fetei.

- Sînt Cati, pe tine cum te cheamă? îl întrebă ea, întinzîndu-i un braţ subţire cu o mînă puțin diformă, în timp ce cu cealaltă ţinea în poală un laptop.

- Cezar, spuse el şi apucă cu grijă mîna fetei, pe care o scutură uşor.

- Nu vreau să te deranjez de la citit, am o grămadă de jocuri aici, spuse fata şi deschise laptopul.

Tînărul nu spuse nimic şi continuă să răsfoiască cartea pînă găsi paragraful căutat. Cu capul aplecat deasupra paginii, privi degetele de la picioarele fetei, care alunecau de pe paletele scaunului atingînd nisipul cu unghiile crescute cam lungi.

Fata începu să fredoneze o melodie, tastă ceva şi din boxele laptopului se auzi un cor de copii.

- Ştii că piesa asta se numeşte, în original, „Barbara Ann” şi-o cîntă o trupă care se cheamă chiar Beach Boys? îi întrerupse el fredonatul.

- Credeam că e un cîntec japonez, se miră fata. E dintr-un clip cu Minionii.

- Ai Internet? Caută pe YouTube.

Normal că am Internet, răspunse fata dînd ochii peste cap. Cum se scrie?

- B-e-a-c-h…

- A, deci acel „beach”, spuse fata neridicîndu-şi privirea de pe tastatură.

- Ştii tu cuvinte din alea la vîrsta ta!? zîmbi tînărul. Cîţi ani ai?

- Cît crezi? Am 11. Dar nu mă simt deloc de 11, se grăbi fata să completeze.

- Nimeni nu simte vîrsta pe care o are. Aşa îmbătrînim…, se opri tînărul pentru o clipă. Iar fetele nici nu vor să-şi simtă vîrsta.

- Mie una mi-ar plăcea să îmbătrînesc într-o zi, spuse hotărît fata. Mă gîndesc mereu la asta. Aşa, deci, Beach Boys. Şi titlul?

- Bar-ba-ra, A-n-n, îi dictă el.

- Gata, l-a luat! exclamă fata şi melodia se auzi cu cîteva mici întreruperi la început. Da,ăsta e cîntecul, recunoscu ea cu entuziasm. Nici nu ştiam.

- Ţi-am zis eu. Beach Boys erau rivalii Beatles-ilor în America…

- A, deci sînt clasici, îl întrerupse ea.

- Într-un fel, da, rîse tînărul întinzîndu-se pe spate și ducîndu-și mîinile la ceafă, în timp ce fata continuă să tasteze.

- Ha! Ia uite ce zice Wiki: „Barbara Ann” is a song written by Fred Fassert and performed by The Regents in 1961. The recording reached a peak position of #13 on the Billboard Hot 100 record chart. The most famous cover version is by the American rock band The Beach Boys… citi cu accent britanic fata şi se uită la el aşteptînd o reacţie.

- Asta n-o ştiam. Vezi, Internetul te face imbatabilă! zîmbi.

Imbatabilă?

- Adică nu-ţi stă nimic în cale, poţi orice.

Sora mea poate orice, dar ea e mai mare, are aproape 16 ani.

- Ah, sweet sixteen, zîmbi tînărul. Dar tot e mică. Eşti mic foarte multă vreme, doar că nu-ţi dai seama. Bănuiesc că nici ea nu se simte de 16 ani, nu!?

- Asta mai mult ca sigur, spuse fata şi continuă şoptit, are şi prieten. Tu cîţi ani ai?

- 31, spuse el tot şoptit ca și cum i-ar fi împărtășit un secret.

- Ha! Eşti aproape de două ori mai mare decît sora mea… Eşti aproape la fel de adult ca Iisus, adăugă ea privindu-l în ochi.

- Ce ştii tu despre Iisus? zîmbi tînărul.

Usual stuff. Nu mă prea interesează istoria. Îmi place mai mult geografia. Ție?

- Ce anume îmi place: istoria, geografia, Iisus?

- Şi, şi! dădu fata din umeri coborînd privirea pe ecranul laptopului.

- Cred că îmi place Iisus, spuse tînărul dînd din umeri, era un fel de hipiot.

- Hipster, zice sora mea.

- Ăia sînt altceva.

- Care-i diferenţa? întrebă fata.

- Păi, să vedem… spuse el rotindu-și ochii și încrucișîndu-și brațele. Şi hipsterilor, şi hipioţilor le place muzica rock, indie rock, mă rog, muzica mai inteligentă pe care să poată dansa şi care are și versuri interesante. Interesante şi triste, ca niște versete, adăugă el după care făcu o pauză și, văzînd că fata nu reacționează, continuă.

- Şi unii, şi alţii poartă bărbi, accesorii, se îmbracă colorat, doar că hipioţilor nu prea le păsa de igienă, erau mai… naturali, zîmbi tînărul. Dar şi hipsterii iubesc natura – hippioții își puneau flori în păr și mergeau la San Francisco, hipsterii își pun flori în barbă, reciclează, mănîncă bio, merg pe biciclete… Să zicem că hipsterii sînt cei îmbrăcaţi frumos care poartă pălării și merg pe biciclete, mai spuse el după ce făcu o altă scurtă pauză. Sigur ai văzut aşa ceva pe stradă. Apropo, din ce oraş eşti tu?

- Apropo, din Băile Tușnad, zîmbi fata. Tu, din București, nu!?

Tînărul dădu din cap că da și continuă:

- Trebuie să fie hipsteri şi în Tușnad, să te uiţi.

- Nu prea ies, spuse fata şi își smulse o sprînceană pe care o lăsă tacticos să cadă în nisip.

- Şi Iisus cred că ar fi mers pe bicicletă… spuse el. Cred că i-ar fi plăcut bicicletele, deşi pe vremea aceea, prin deșert, cu asinii era mai comod.

Fata tăcu şi tastă ceva pe laptop, după care îl întrebă brusc:

- Ştii cumva cîte state compun Statele Unite ale Americii?

Tînărul se gîndi puţin ca şi cum ar fi numărat în gînd şi răspunse:

- Mereu îmi vine să zic 51, dar, de fapt, cred că sînt 50. Dar de ce?

Just because.

- Iar Uniunea Europeană are 27, parcă, adăugă tînărul ca pentru sine.

Cîntecul se terminase şi fata continuă să tasteze părînd că nu-l mai ascultă.

- Ia caută „Good Vibrations”, o îndemnă el. Este cel mai bun cîntec de la Beach Boys şi ăsta cred că e chiar cîntecul lor. Aveau un compozitor foarte talentat…

Fata nu păru că-l auzise, dar după un moment de tăcere, în care-şi mişcă cu rapiditate degetele pe tastatură, silabisi:

- G-o-o-d, vi… Gata, l-am găsit.

- „I-I-I, I love the colorful clothes she wears / And the way the sunlight plays upon her hair…”, începu tînărul să fredoneze suficient de încet pentru a nu acoperi melodia.

Ascultară amîndoi cîntecul pînă aproape de final, cînd muzica se opri brusc, porni din nou, dar se opri iar după cîteva secunde.

O vreme tăcură amîndoi. Nu departe de ei, părinţii fetei continuau să dezasambleze cortul alcătuit din mai multe separeuri.

 


 

fragment din povestirea Wyoming, volumul Sfârșit de sezon, Polirom, 2014

#marius chivu #povestire

SUBCAPITOL.ro

este o revistă online de literatură și fotografie, independentă și nonprofit.